The return of the rant

   Dupa o pauza de cateva luni in care am fost nevoit sa imi adun gandurile am revenit pe scena involburata a blogului. Dupa cum am promis, primul post al revenirii mele va fii cu si despre parul care este acolo unde nu ii e locul…

Incep abrupt… nu imi pot iamgina ceva mai ingratios, mai animalic si mai -pur si simplu- gretos ca prezentele feminine cu pilozitati acolo unde bratul intalneste trunchiul. Am realizat asta undeva toamna, la scoala cand cineva de sex oarecum feminin a indraznit sa poarte un maieu si o bluza peste (bluza avand maneci lungi). La un moment dat, ca printr-o batjocura a destinului, bluza i s-a curbat in zona pieptului si de la subbrat s-au putut observa fire intregi, solide, ca niste totemuri ale masculinitatii… toate astea la o femeie !

Crede-ma drag cititor ca imi e deosebit de greu sa revizualizez momentul, dar o fac pentru a consemna momentul si poate pentru a reusi sa ma eliberez de el. Daca nu merge, macar sa te fac partas la simtamintele mele…

Ea a continuat sa vorbeasca ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cuvintele ei imi sunau in cap ca niste grohaituri fara sens caci intreaga forta de concentrare trecuse prin lentila convergenta a scarbei si se fixase cu incapatanare pe pilozitati. Deodata am simtit cum sub mine se deschide ca o crevasa catre infern ce parca pronea de sub subtratul respectivei, dar am reusit sa ma feresc si am sarit pe unul dintre malurile salvatoare. Atunci primul inger al apocalipsei a trambitat iar pe cer s-a format din par de inger o cruce pe care o priveam stramb si absent. Din crapatura de care v-am zis s-a ridicat ca un monument grotesc si matahalos un moloh, un demon al murdariei si neputintei si a cascat cele sase sute saizeci si sase de guri pline de par catre mine, privindu-ma cu ochi mici si rosii de nesomn. Gura cerului s-a cascat si a coborat mielul apocalipsei, cu 7 picioare si 7 ochi si 7 coarne. Desi animal inspaimantator, mielul era chel deci reprezenta un fel fir (ah, iar fir) al Ariadnei intr-un iad paros. Cu cele 7 coarne, mielul sarja  demonul stravechi dar cand fu gata sa il impunga, din sub bratul colegei curse o mare de par, ca o perdea murdara si urat mirositoare. MIelul fu inecat de avalansa pilozitatilor. Sus, soarele lumina greoi incat imi pare ca seamana cu un sac de par, asa cum probabil i-a parut si evanghelistului Luca inainte de moarte.

Atunci, molohul deschise gura si o limba lunga ca de sarpe incepu sa ii curga printre dintii strambi si galbeni si mi se incolacii in jurul mijlocului. Am deschis gura sa tip dar nu s-a auzit decat un raget tembel. Colega mea statea si radea porcos. Ceva din crapatura ingina un cantec dulce de leagan dar care imi suna ca un acord de note strambe. Limba ma purta deasura crevasei si imi dadu drumul. Am cazut privind in jos catre cele sapte guri ale iadului, cu buze tuguiate si cu dinti parosi care se muscau unele pe altele sa ma inhate…

… toate astea in ritm de manea

Morala acestei scurte istorisiri… epilati-va

~ by adibanica on July 8, 2007.